La fel ca anul trecut, Titus Crăciun de la catcostaclujul.ro m-a rugat să scriu care sunt, în opinia mea, evenimentele anului trecut notabile din punctul de vedere al modului în care au reușit să creeze sau să întrețină o reputație și al impactului pe care l-au avut în mediul social.
M-am conformat:
Ploaia de la Electric Castle. Sau, mai bine zis, noroiul. 🙂 Ceea ce, în mod normal, ar fi fost un dezastru pentru orice eveniment în aer liber s-a dovedit a fi cea mai bună campanie (gratuită) de PR de care EC putea avea parte. Meme-uri, parodii video, articole, știri TV despre noroiul bonțidean au invadat spațiile online și mass-media, punând umărul (cu mult umor, trebuie să recunoaștem) la creșterea vizibilității festivalului. Cum ar veni, tot răul înspre bine. Nu este de neglijat în succesul acesta nici capacitatea organizatorilor de a se replia și de gestiona cu tact o situație de criză.
Campania ’’Pay with blood’’ pentru Untold Festival. Pe cât de simplă, pe atât de bună. A fost, de altfel, singura parte făcută cum trebuie în comunicarea festivalului. Gândită de McCann Worldgroup România, campania a generat zeci de știri, a adus Clujul în atenția presei internaționale, a atras public, a vândut bilete, a strâns zeci de litri de sânge și a mai cosmetizat un pic imaginea controversată a festivalului. În final, McCann s-a ales cu două premii Silver Drum la Festivalul Internațional de Publicitate Golden Drum.
Endorseri români pentru Zilele Culturale Maghiare din Cluj. Trebuie să recunosc, ZCM este unul dintre cele mai bine organizate evenimente locale, care reușește să treacă peste barierele etnice cu grație și eleganță. Campania de promovare din acest an a bifat și o premieră: i-a făcut pe românii de frunte ai urbei (precum Emil Boc, Ioan Aurel Pop, Tudor Giurgiu, Tudor Sălăgean sau Lucian Nastasă-Kovacs) să se implice în eveniment și să invite comunitatea română și maghiară deopotrivă la festivalul maghiar. Nagyon szép!
Implicarea celor de la Beard Brothers în comunitate. Adevărul e că pe băieții ăștia nu ai cum să nu-i aplauzi. Au avut un 2015 prolific și au reușit să-și fluture bărbiile aproape peste tot. Au susținut cauze nobile, au făcut parteneriate mișto, au avut idei nebune, au creat o nouă comunitate (Sisterhood), au prins zeci de zâmbete, au împărțit daruri, au vândut prăjituri, au aflat de ce #Clujulmerita și au bifat nu mai puțin de opt campanii. Ca să nu mai spun că au strâns peste 15.000 de like-uri pe pagina lor de Facebook.
Campania Day 15. Dacă în 2014, comunicarea proiectului Cluj Capitala Europeană a Tineretului a lăsat de dorit, în 2015 lucrurile s-au îmbunătățit substanțial. Sub brandul Day 15, Federația Share a reușit să atragă clujenii de rând în câteva acțiuni izbutite, care le-a lăsat sentimentul că aparțin totuși unei comunități pline de imaginație și cu o gândire pozitivă. Nu știu dacă se va mai continua acest proiect (ar putea deveni de sine stătător la o adică), dar a colorat un pic orașul și a făcut oareșcare valuri.
Ridicarea echipei de baschet feminin ’’U’’ Cluj. 34 de sponsori. Atâția a reușit Liviu Alexa să aducă alături de ’’U’’ în cele cinci luni de la numirea sa ca director executiv al echipei. Plus un antrenor legendar și câteva jucătoare noi. Nu știu care sunt cuvintele magice prin care îi convinge pe diferiți oameni de afaceri să se alăture proiectului său, dar cert este că, determinat fiind și folosindu-se perfect de suportul media pe care îl conduce, a reușit să pună reflectoarele pe această echipă și să o scoată în față. E de bine, nu?
Nașterea oficială a comunității Zain. Odată cu evenimentele de la mijlocul lui noiembrie (ateliere, întâlniri, dezbateri, expoziții, precum și un fashion show găzduit în premieră de o biserică), comunitatea designerilor clujeni a primit un chip și un nume: Zain. Cele patru zile în care publicul a putut interacționa și purta un dialog cu designerii români a fost un prim pas izbutit în conturarea unei bune reputații a comunității industriilor creative.
Promovarea birourilor Betfair și Yonder Întărirea reputației unei companii prin promovarea reamenajării propriilor birouri a creionat un nou trend în materie de PR în anul care a trecut. Companiile Betfair și Yonder au transformat un lucru de bun simț (pentru că e de bun simț să ai niște birouri amenajate astfel încât să asiguri confortul angajaților) într-un adevărat eveniment, fapt ce le-a generat o samă de articole în diferite publicații de business sau design și o gramadă de like-uri pe Facebook.
Revigorarea Operei Naționale Române Cluj-Napoca. 2015 a fost anul în care Opera din Cluj a început să se scuture de praf și să comunice altfel, mai adecvat secolului în care se află. Cu un nou director la cârmă, Opera a ieșit în stradă cu puneri în scenă memorabile, a atras voluntari în spectacole, a organizat serate culturale și a căutat să implice sponsorii în organizarea evenimentelor sale. De asemenea, a fost activă și în online, gândind inclusiv spoturi video de promovare a spectacolelor și a instituției.
Levente Molnár aka Kecske. Bucurându-se de faptul că este unul dintre actorii principali ai filmului ’’Son of Saul’’ (producție care a adunat și adună premii după premii), actorul Levente Molnar (Kecske pentru prieteni) de la Teatrul Maghiar Cluj a știut să folosească foarte bine acest succes pentru a-și întări brandul personal. Și-a făcut site și o pagină nouă de Facebook (pe lângă contul personal pe care îl avea deja), a postat constant (în trei limbi: română, maghiară, engleză) atât pe pagină, cât și pe cont, a vorbit cu presă ori de câte ori a fost solicitat și a fost speaker la diferite evenimente. Bravo lui!
De bun augur pentru un comunicator este apariția și în acest an a unor publicații online, cum ar fi www.pressone.ro și www.cjsport.ro, care ne arată că presa se poate face și altfel și că merită să ne reinvestim încrederea în această așa-zisă a patra putere în stat.